Dulceața de cireșe amare

Visele imi tot ridica pleoapele sa-mi arate aroma cafelei si nuanta cenusie a cerului. La geamurile vecinilor nu zaresti nicio lumina. Toti dorm.E duminica dimineata iar eu nu am somn. Imi fac cafeaua si astept sa se faca zi. Aseara am aflat ca un alt suflet a plecat spre cer. Oamenii copilariei mele se tot sting in ultima vreme, si se sting repede, unul dupa altul , precum betele din cutia de chibrituri. Au ramas atat de putine…Cu ce ne vom mai aprinde focul amintirilor, cu ce ne vom incalzi in zilele friguroase ale maturitatii noastre? Se apropie sarbatorile. Lumea e inebunita dupa Black Friday ziua in care preturile sunt mai mari ca oricand, dar nimeni nu vede. Peste tot in lume se zguduie cate ceva. In alti ani faceam atatea planuri pentru cadouri, felicitari si parca aveam un soi de efervescenta necontrolabila la gandul ca vine Craciunul. Privesc pe fereastra si realizez cat de efemere devin toate , atunci cand realizezi ca timpul iti masoara inaltimea Credintei. Candva, demult, cand ma intrebau oamenii :” ce vrei sa te faci cand vei fi mare?” raspundeam fara sa clipesc:”doctorita”. M-am facut dascal , si imi place sa fiu,  doar ca , nu mai este suficient loc – iar acum, iata-ma dupa atatia ani, ca am ajuns sa invat pentru a merge sa lucrez in locul in care copilaria mea a prevestit. Ce liniste este in cartier. Zilele trecute am zabovit intr-o librarie si am citit ceva „cu haz”. Cand te maturizezi , nu te mai amuza chiar orice. Dar, da data asta, cartea aceea a meritat zambetul meu. Se sparge intunericul-primele lumini la geamurile blocurilor se deschid timide…Oamenii se trezesc. In rutina asta prin care zilnic deschidem ochii pe ceea ce iubim , uitam deseori sa spunem:  multumesc, Doamne. Doar dorintele sau durerile adanci ne trantesc  pe genunchi sa imploram cu lacrimi. In parcul cartierului meu , scena pentru sarbatorile ce vor urma este deja instalata. Va fi zgomot, mult zgomot. Sarbatori, sarbatori peste sarbatori…si totusi, oamenii copilariei noastre se sting. Am o pofta nebuna de dulceata de cirese amare, dulceata copilariei mele. Pe vremea aceea nu aveam 1 decembrie. Aveam doar o nemasurata libertate a inocentei, o incontrolabila euforie a spiritului dupa libertate, o pasionala credinta in viitor,  iar diminetile… diminetile erau invaluite in parfum de scortisoara si dulceata amara. Azi, e atat de sedimentat si pietrificat citadinul din noi,  incat, verdele bradului din amurgul Craciunului ramane cel mai apropiat moment de speranta si zambet. Zambetul ca poti face mai mult, mai bine, mai inalt decat poti sa stii, decat poti sa crezi.

Busola pierduta in buzunarul timpului

Cand busola isi cerne polii prin sita vremii, iti dai seama cat de frumoasa iti este trecerea si te bucuri ca nu au fost zadarnici pasii spre Orizontul Nenumit. Porti Calea cu tine mereu. Inca o Clipa e viața , o clipa frumoasa. Ridic palma intinsa si steaua Polara îmi atinge inima . Cat inca sunt busola in inima de copil , ma vreau Nord de Cer. Poate ca azi am plans si se poate sa fi zambit un pic. Nu stiu ce fel de arc imi sageteaza punctele cardinale, dar stiu ca Te Iubesc. TU ESTI rasaritul din mine.

1742127_busola-vechi-hartie-fundal-harta-lume

Nivelul zero

Frunze arămii prin copacii intârziați imi amintesc ca este timpul nivelului zero. Se moare masiv, imaginar si poetic pentru a renaste dupa scurt timp. Viata este monotona,zgomotoasă si prăfuita atunci cand nu poti sa mori fata de tine,fata de anotimpuri, cate putin in fiecare zi. Nu ai de unde sa renasti. Nu poti simți mugurul care asteapta. Culori de viata. Cineva imi spunea : „Nu trebuie sa-ti spui supararile niciunui om, ci doar lui Dumnezeu.” Atunci, de ce mai stau in padurea cu pomi colorati, uscati, si plopii inalti ?! Daca nu-mi pot atinge frunzele , inseamna ca nu am radacini. Fara radacinile din nivelul zero, nu exista inaltimea fosnetului pana la Cer.

Apusul dimineților târzii

Multă vreme am baut din aroma diminetilor sociale si-am crezur ca, in frumoasele cesti de portelan cu cafea aburindă,  voi gasi implinirea sufleteasca si recunoastrea „harului” turnat peste chipul prafuit de citadin si rutina. Zilele de odinioara in care sculptam cuvinte ponosite prin versuri abia deslusite, cautand sa plac literatilor si oamenilor de toate felurile, imi par povestea altcuiva. M-am trezit la amiaza si-am vazut cat de puternic straluceste Soarele. O lumina venita din inaltul muntelui, m-a coplesit. Credeam ca voi muri , si ca, niciodata nu voi mai putea imbratisa muntele. Dar, neasteptat, muntele a venit spre mine cu o blandete de urias imblanzit cu privire nemarginita. Ce frumoasa amiaza! Ce minunat apus al acelor dimineti tarzii! Ce multa rabdare de Dumnezeu se revarsa atunci cand te opresti sa asculti! Si nu-mi mai este frica ca-mi va diparea Painea Cea De Toate Zilele cand STIU ca inca este CUVANT. Cineva vorbeste tare, in noaptea atat de linistita de pe strada mea. Aproape ca ma tulbura. Aproape. Privesc spre cer si-mi spun: Ingerul meu are aripe colorate. Si e atat de liniste  in toata privirea mea catre stele…atat de liniste.

Draga TU

Draga TU,

Au trecut ceva ani de cand nu ne- am scris. Si cu toate acestea, parca as fi scris ieri ultimile randuri catre tine. Desi chipul tau imi este necunoscut, stiind ca citesti aceste randuri, pot sa povestesc fara margini tot tabloul. Astazi este o zi insorita si daca ai sa ma intrebi de ce m-am apucat sa scriu scrisori , ei bine, draga TU, este timpul sa revin asupra colilor si sa insir viata pe fus. Am fost plecata o vreme si am adunat multe amintiri…cat pentru o viata. Sper sa am timp sa ti le scriu pe toate. Acum , ceva vreme in urma, ma apucasem de balet. Cred ca ti-am mai spus. Dar , nu are nimic daca ma repet. Nu am lucrat prea mult la acest proiect. A fost ca o ploaie de vara si s-a dus odata cu copilaria.  Sa sti ca am dus vechea masina de scris la un anticariat. Pai, ce era sa fac cu ea? Trebuia cumva sa-mi inoiesc instrumentele de scris. Insa, preferatul meu, tot stiloul ramane. Intr-o vreme aveam o mica colectie cu diverse penite, forme.  Apoi , am impartit-o la prieteni Am dat si calimara.La fel cum am impartit si jucariile care ramasesera mici. Cel mai drag mi-a fost ursul maro, umplut cu paie, ce-i speria pe vecini. Era grozav. Nu l-am fotografiat dar , sa stii ca semana perfect cu un pui de urs carpatin. Am atat de multe sa-ti  scriu, sa recuperez timpul. Sunt sigura ca nici TU nu ai stat degeaba. Ramane la fel de valabil ca nu astept raspuns. Singura adresa valabila, este adresa TA. Eu m-am mutat de cateva ori – cred ca ti-am mai spus. Intr-o zi ai sa asterni pe hartie toate amintirile TALE. Pana atunci, eu promit sa revin cu tot mai multe pagini.

L.

diacritice…

Astazi am fost un punct.

Sau, semnul mirarii pentru unii.

Pentru ingeri am fost, cu siguranta , un semn de intrebare.

De fapt, sunt invizibila pentru ochii privitorilor.

Doar Dumnezeu poate citi aceeași coala de suflet,

de la capăt, in fiecare zi.