Apusul dimineților târzii

Multă vreme am baut din aroma diminetilor sociale si-am crezur ca, in frumoasele cesti de portelan cu cafea aburindă,  voi gasi implinirea sufleteasca si recunoastrea „harului” turnat peste chipul prafuit de citadin si rutina. Zilele de odinioara in care sculptam cuvinte ponosite prin versuri abia deslusite, cautand sa plac literatilor si oamenilor de toate felurile, imi par povestea altcuiva. M-am trezit la amiaza si-am vazut cat de puternic straluceste Soarele. O lumina venita din inaltul muntelui, m-a coplesit. Credeam ca voi muri , si ca, niciodata nu voi mai putea imbratisa muntele. Dar, neasteptat, muntele a venit spre mine cu o blandete de urias imblanzit cu privire nemarginita. Ce frumoasa amiaza! Ce minunat apus al acelor dimineti tarzii! Ce multa rabdare de Dumnezeu se revarsa atunci cand te opresti sa asculti! Si nu-mi mai este frica ca-mi va diparea Painea Cea De Toate Zilele cand STIU ca inca este CUVANT. Cineva vorbeste tare, in noaptea atat de linistita de pe strada mea. Aproape ca ma tulbura. Aproape. Privesc spre cer si-mi spun: Ingerul meu are aripe colorate. Si e atat de liniste  in toata privirea mea catre stele…atat de liniste.

Anunțuri

Comentarii:

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s