Dulceața de cireșe amare

Visele imi tot ridica pleoapele sa-mi arate aroma cafelei si nuanta cenusie a cerului. La geamurile vecinilor nu zaresti nicio lumina. Toti dorm.E duminica dimineata iar eu nu am somn. Imi fac cafeaua si astept sa se faca zi. Aseara am aflat ca un alt suflet a plecat spre cer. Oamenii copilariei mele se tot sting in ultima vreme, si se sting repede, unul dupa altul , precum betele din cutia de chibrituri. Au ramas atat de putine…Cu ce ne vom mai aprinde focul amintirilor, cu ce ne vom incalzi in zilele friguroase ale maturitatii noastre? Se apropie sarbatorile. Lumea e inebunita dupa Black Friday ziua in care preturile sunt mai mari ca oricand, dar nimeni nu vede. Peste tot in lume se zguduie cate ceva. In alti ani faceam atatea planuri pentru cadouri, felicitari si parca aveam un soi de efervescenta necontrolabila la gandul ca vine Craciunul. Privesc pe fereastra si realizez cat de efemere devin toate , atunci cand realizezi ca timpul iti masoara inaltimea Credintei. Candva, demult, cand ma intrebau oamenii :” ce vrei sa te faci cand vei fi mare?” raspundeam fara sa clipesc:”doctorita”. M-am facut dascal , si imi place sa fiu,  doar ca , nu mai este suficient loc – iar acum, iata-ma dupa atatia ani, ca am ajuns sa invat pentru a merge sa lucrez in locul in care copilaria mea a prevestit. Ce liniste este in cartier. Zilele trecute am zabovit intr-o librarie si am citit ceva „cu haz”. Cand te maturizezi , nu te mai amuza chiar orice. Dar, da data asta, cartea aceea a meritat zambetul meu. Se sparge intunericul-primele lumini la geamurile blocurilor se deschid timide…Oamenii se trezesc. In rutina asta prin care zilnic deschidem ochii pe ceea ce iubim , uitam deseori sa spunem:  multumesc, Doamne. Doar dorintele sau durerile adanci ne trantesc  pe genunchi sa imploram cu lacrimi. In parcul cartierului meu , scena pentru sarbatorile ce vor urma este deja instalata. Va fi zgomot, mult zgomot. Sarbatori, sarbatori peste sarbatori…si totusi, oamenii copilariei noastre se sting. Am o pofta nebuna de dulceata de cirese amare, dulceata copilariei mele. Pe vremea aceea nu aveam 1 decembrie. Aveam doar o nemasurata libertate a inocentei, o incontrolabila euforie a spiritului dupa libertate, o pasionala credinta in viitor,  iar diminetile… diminetile erau invaluite in parfum de scortisoara si dulceata amara. Azi, e atat de sedimentat si pietrificat citadinul din noi,  incat, verdele bradului din amurgul Craciunului ramane cel mai apropiat moment de speranta si zambet. Zambetul ca poti face mai mult, mai bine, mai inalt decat poti sa stii, decat poti sa crezi.

Anunțuri

Comentarii:

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s